filozofii ieftine : Eu are blog

filozofii ieftine

Post importat de pe http://ro.netlog.com/ct27stf/blog

“foamea iti vine mancand”
cam la fel si cu scrisul, chiar daca nu ai inspiratie, pe masura ce scrii, incep si ideile sa curga

Stateam de vorba cu un amic, despre nimicuri.
Filozofam si noi fara sa intelegem mare lucru.
X a spus Y. toti o iau de buna si folosesc citatul fara a intelege macar dece, ce l-a facut pe X sa ajunga la ideea asta.

tot vad lumea citand diversi oameni. nu stiu, eu sincer vad treaba asta ca teribilism, n-am nimic bun de spus asa ca il citez pe altu.

Oricine poate fi filozof. daca taceai filozof ramaneai. Asta ar fi inceputul.

In fine, vorbeam si noi de chestii care nu le putem si nu le vom intelege vre-odata.

Era un cartier marginas al orasului …
Simplu, cu oameni simpli si probleme simple.
Sarac, cu oameni saraci si nevoile lor.

Fiecare facea ce putea pentru a se descurca de pe o zi pe alta. Telul nu era maret, asteptarile erau nule, nimeni nu se astepta sa o duca mai bine, speranta murise de mult, motivatia disparuse, totusi fericirea exista in lucrurile marunte.

Blocurile alea triste fara balcoane, doar cu cate o sfoara legata la geam, pe care erau atarnate rufele la uscat.
Totul era gri, pana si cerul. Nu parea ca le zambeste nimeni.

Dimineata lumea pleca spre centru la munca si se mai intorcea seara. Daca ziua fusese buna, aveai bani sa iti iei un bidon de bere sau o vodka la jumate, de care te bucurai pe bordura in fata blocului cu cativa prieteni, fumand un Viceroy la posta.

Oamenii se resemnasera.

Discutia noastra porni cam ca de fiecare data cu tema femeii.

Era vorba de un fost coleg de-al meu.
Societatea moderna il catalogheaza din start ca ratat.
Nu sunt eu cel care sa-l critice, dar ma chinuiam sa inteleg.

Ramasese repetent, de 3 ori. Familia era destramata, se descurcau si ei cum puteau.
Aflasem de el ca avea o iubita si treaba era serioasa.

El 21 ani, ea 30 si ceva divortata si cu copil. Se mutasera impreuna, se iubeau.

Creierashu meu se blocheaza la chestii dastea. Pur si simplu nu face fata.

Mie imi place mult sa visez atunci cand scap de realitatea societatii, e metoda mea de a ma calma si a-mi aduna sperantele, ma face sa continui, sa nu imi pierd speranta.

Tipu’ munceste sa intretina o familie, e un om simplu fara “pregatire intelectuala”.
Eu unu deabia reusesc sa ma tarasc pe mine.

La inceput am zis ca trebuie sa fie nebun, ca l-a prostit aia, ca e el mai slab de inger.
Eu unu n-as face asta niciodata.
Nu se stie ….
Intr-un fel il compatimesc, dar imi e si ciuda.
Viata e chiar asa de simpla, dar noi o complicam mult prea mult.

Totusi tovarasul de conversatie are o parere diferita.
Spune ca lui i-ar placea sa gaseasca o femeie cu probleme.

Iar da cu virgula. Cum adica?
O femeie care a fost trecuta bine prin realitatea vietii e o femeie de invidiat.

Huh?

Chiar daca nu e scolita, este oricum mult mai desteapta ca una cu studii.
Stie sa ghiceasca caracterul omului, stie sa se fereasca de pericole, pt ca a trecut de multe ori prin ele.
Are caracterul intarit, nimic nu o poate darama, este ferma.
A avut multe greutati, si a trebuit sa se descurce singura, fara vre-un sprijin extern.
Scoala vietii ….

Acum incep umpic cate umpic sa inteleg.
Nu de alta dar are logica. Am vazut multi zmei care la o problema mai serioasa au cedat.
Multi care in necunoastere au fost dusi usor de nas de altii.

Stiam o tipa, 18 ani. Era cea mai mica din familie. Maica-sa murise intr-un accident de masina. Taica-su se apucase de baut dupa asta.
Mai avea 2 frati, unu facea turul puscariilor si altu plecat in Spania.

Stateau 3 intr-un apartament cu 2 camere, daca ii putem spune asa.
Lucra ca vanzatoare de ziare, iar toti banii pe care ii castiga muncind de la 5 dimineata pana la 8-9 seara in picioare si in frigul de afara se duceau la fondul de bautura a lu’ tasu’
Asta daca nu o prindea inainte fratele mai mare si o batea sa-i ia banii.

Facea si ea rost de bani de discoteca cum putea mai bine. O stia tot cartierul. Totusi nimeni nu zicea nimic. Mai mult de rusine, mai mult de mila. Era un tip la etajul 3 care o sponsoriza. Mos … definitiv, deabia isi tragea pantalonii dupa el. O data pe saptamana se simtea si omu’ mai tanar.

Ultima data cand am auzit de ea, plecase la frate-su in Spania si se casatorise pe acolo.

Nu stiu daca suntem indreptatiti sa catalogam oamenii, sa ii judecam. Trebuie sa ii acceptam asa cum sunt, eventual sa ii ajutam cum putem.