The subway
Sa incep si eu. Cum deja a ajuns la moda, imi fac un jurnal, cine stie poate mai tarziu o sa imi prinda bine citind aceste scrieri si amintindu-mi de vremurile dragute sau cele nu atat de placute din viata mea de pana acum.
25.08.2008 11:11 PM
Am terminat munca, cu brio pe la 9 si ceva, dupa ce am stat in birou mai bine de 3 ore fara sa fac mai nimic, asteptand sa vina Lutfi (seful meu) care toata ziua a umblat nush pe unde, facand nu mai stiu e ce combinatii in folosul companiei. Nu numai ca ma plictiseam de moarte dupa ce a plecat toata lumea de pe la birou, ba ca sa fie totul asa “a la cart” a mai venit un nene care l-a asteptat pe Lutfi cam 50 de minute. Un nene care urmeaza din cate am inteles eu sa lucreze cu noi pe acolo, bagator de seama banuiesc, ca este turc si nu stie romana nici o boaba.
Norocul meu era ca stia engleza si am putut purta o conversatie si inca una destul de interesanta, povestindu-mi viata lui, ce facea el prin Turcia si ce lucra pe acolo, un lucru destul de captivant si placut in acelasi timp pentru mine. Probabil ca asteptarea ce urmase ma facea sa fiu atat de entuziasmat de ce zicea omu ala, nu ca ar fi fost ceva interesant 😀
Intr-un final apare si Lutfi cu maica-sa si cum era deja de banuit, de cand i-am vazut, am ramas eu cu coana mare, uitandu-ne unu la altul si vorbind din priviri ca alta cale de comunicare nu era si aici tin sa mentionez ca baba nu stie o boaba engleza si de romana nu mai zic.
Stam noi si asteptam mai bine de juma de ora sa iasa din birou cei doi “crai” care puneau viitorul companiei la cale.
Intre timp, bineinteles ca nu ma abtin si ma apuc sa o sun pe Ioana, incercand sa repar ceea ce stricasem mai devreme prin felul meu de a fi. Cum bine se stie, dar se pare ca nu prea am avut destul farmec sau probabil ca sarisem calul destul de mult, incat nu mai spalam eu murdaria nici cu tot detergentul din lume.
In fine, treburile se calmasera dar doar atat, in rest nu se schimbase nimic in comportamentul ei, un comportament destul de enervant pentru mine, ca si atunci cand a venit de la Roma. Acum stau si imi pun 1000 de intrebari si analizez profound, atat de profund incat a cam inceput sa ma doara capul.
E deja 11:30. Stau cu telefonul in mana si imi tot vine sa o sun dar ceva ma tine in acelasi timp si sincer nu stiu ce. Partea buna sau cea mai trista, sincer nu mai stiu ce sa cred, a lucrurilor este ca nu mai simt acelasi lucru pentru ea. De cand a inceput sa tot umble departe de mine, ceva parca a inceput sa dispara. Sa fie oare dragostea ? Sper din tot sufletul sa nu.
Acum din cate am inteles, este la ziua cuiva si banuiesc ca se distreaza si povesteste despre aventurile traite prin Turcia prietenilor ei. Sincer ma simt un pic cam prost, deoarece nu am fost si eu invitat pe acolo. Nu ca nu m-ar fi invitat sarbatorita sau ar fi avut ceva impotriva prezentei mele pe acolo, dar sunt sigur ca “iubirea” mea Ioana care “nu mai putea” de dorul meu acum cateva zile, a tinut atat de mult sa ma vada incat m-a trimis acasa sa fac … nanita, ca un copilas cuminte ce sunt eu.
Ca sa fie toate … “roz”, imi mai si da de inteles ca nu exista nici o sansa sa “petrecem” si noi saptamana asta ceva timp impreuna. Imi zice ca, citez: “Oricum Elena o sa ramana cateva zile la mine” fapt care m-a daramat complet si aici vine marea intrebare … se apropie oare sfarsitul? Cred ca da !
Orice vis si orice poveste are un sfarsit. Nu zic ca am fost eu usa de biserica in aceasta relatie dar sincer m-am cam saturat sa fiu catelul turmei. In aceasta “murdarie” sunt 2 variante: ori nu sunt eu in stare sa tin de o relatie si sa ma port cu cineva, sincer si eu cred asta dar sunt atat de multe lucruri care ma fac sa imi schimb parerea.
Sa trecem peste baliverne si sa revenim in birou.
Intr-un final apare si Lutfi cu tipul ala si plecam. Ma lasa ei la metrou ca de obicei si cum ajung sa intru in metrou, ghici pe cine vad ?
Tipa pe care o caut eu de mai bine de 1 luna. O tipa pe care am vazut-o in metrou intr-o dimineata si 6 statii de metrou nu ne-am oprit sa ne privim in ochii fara clipire. Era de data asta cu cineva. Si acum am inceput eu sa imi fac o mie de filme. Ba ca e prietenul ei, totusi ceva nu ma lasa sa cred asta, ba ca e un amic si am eu numai tampenii in cap.
Intuitia nu mi-a jucat feste de data asta, intradevar tipul coboara la prima statie, sarutand-o pe obraz. URAAA! visul meu nu era inca distrus.
Acum stateam lipiti unul de celalat, atingandu-ne usor cu coatele. Am inceput sa simt o usoara frecare pe bratul meu drept. Prima data am zis ca s-a intamplat … asa … din gresala, dar continua, apoi incep sa simt atingeri pe picior. Efectiv se freca de mine cu piciorul.
Incepusem deja sa rosesc, sincer nu stiam cum sa reactionez. Eram ca un copil care simte pentru prima data atractia corporala si acel sentiment care este de neinteles pentru el, acel sentiment de excitare. Nu mai rezistam, imi doream sa o ating cu atat de multa patima, incat incepusem sa aberez vizual, vazandu-ma pe jos intins in metrou si facand sex nebun. Intr-un final s-a orpit.
Era bine, dar in acelasi timp incepusem sa imi pun semne de intrebare! De ce ?. Oare nu am facut eu nimic? S-a saturat sa astepte ? Nu, nu, era super excitata. Usor isi duse mana intre coapse si incepu sa se mangaie. What the fuck? Am vedenii? NU! Era cat se poate de adevarat!
Rosu e putin zis, eram albastru la fata. Prima “operatiune” a fost sa ma uit in jur sa vad daca mai vede cineva ceea ce vad eu. Nu, nu mai era nimeni in vagon in afara de un boschetar, atat de beat incat nu putea sa ridice capul din podea. Ce fac ? Am inceput sa o privesc cu coada ochiului, muzica canta destul de tare in casti, vroiam sa o opresc dar ma gandeam ca daca ma misc totul o sa se temine.
Am mai asteptat inca putin si am ajuns intr-o statie. A mai urcat cineva. S-a asezat fix in fata noastra. Gata! Pana aici a fost, o sa coboram si totul a fost in zadar. Dar … nu … m-a atins usor pe umar cu mana ei, dandu-mi de inteles ca are ceva sa-mi zica. Am ramas blocat. Fara sa imi dau seama ca trebuie sa reactionez intr-un fel sau altul. Mi-am dat intr-un final castile jos.
– Buna!
– Buna.
– Am eu impresia sau ne vedem cam des pe aici ?
Pentru 5 secunde am amutit ii priveam buzele … atat de carnoase … si ma toapeam dupa o sarutare patimasa …
– Si eu ma gandeam la acelasi lucru, zic eu coborandu-mi usor privirea in decolteul ce ma facea sa transpir.
Observ ca … Deodata m-am trezit cu doua degete pe buzele mele … ce m-au facut sa raman fara rasuflare .
– TACI !
Incepe sa coboare usor mana de pe buzele mele pe pieptul meu … tot mai jos …Â Mana ei ajunsese pe interiorul coapsei mele. Deodata am simtit un mare fior pe coloana … atat de mare incat eram pur si simplu paralizat!
– Si, cu ce te ocupi ?
– Pai …simtind o puternica strangere pe piciorul drept care ma facu sa amutesc din nou … Lucrez la o agentie de turism.
– Wow, sa inteleg ca, calatoresti mult nu ?
– Nu, nu imi permit.
A dat usor din umeri, putin mirata. A incetat sa mai puna vre-o intrebare continuand o miscare de dute-vino pe piciorul meu amortit.
Deodata o voce imi spulbera toate visele. “Urmeaza statia Aparatorii Patrieri cu peron pe partea dreapta”. Pana aici mi-a fost … s-a terminat.
Oare ?
Metroul opreste. Nici unul dintre noi nu face nici o miscare. Se anunta inchiderea usilor. Nici eu, nici ea nu coboram. De odata simt cum privirile noastre se unesc din nou … s-au inchis usile … urmeaza captul de linie … Oare asta era idea ?
Liniste. Trenul porneste numai cu noi doi. De odata, se ridica in picioare si trece in fata mea, prinzandu-ma de cap, tragandu-ma spre abdomenul ei. Intrasem putin in panica …
– Ai facut-o vreodata in metrou ?
Inima incepuse sa bata din ce in ce mai tare…
– Pai… nu …
– … nu esti din Bucuresti … nu ?
Izbucninid intr-un ras isteric, ma trage in sus. Imi da tricoul jos, ramanad gol. Incepe sa ma linga pe piept … coborand usor in jos … nu o las … imi ziceam eu in gand … dar mainele mele … erau pur si simplu paralizate … eram prizonier in propiul meu trup …
Deodata simt cum o mana imi prinde barbatia in mana si ma strange puternic, deschizandu-mi cureaua. Brusc se opreste metroul … lafel si mana ei. Asta a fost, sa terminat …
Se ridica … imi arunca tricoul si imi zice pe un ton de comanda … IMBRACA-TE!
Eram un sclav parca hipnotizat. Tot ce imi ordona executam fara nici un fel de ezitare. Se indreapta spre usa si coboara … Eu ramasesem blocat in metrou, sperand ca am sa pot plutii ca de mers nu mai eram in stare. Intr-un final cobor … era semi intuneric. Metroul a disparut brusc, fara a apuca sa vad macar in ce directie a plecat. Curentul care se facuse in urma plecarii acestuia, imi flutura tricoul. Alerga spre mine si se tranti in genunchii la picioarele mele …
– TE VREAU !!! Vreau sa simt placerea … elibereaza-ma !
Primul gand a fost ca iar si-a bagat diavolul coada si iar am vedenii, dar ceva ma facea sa cred si sa simt ca e adevarat. Deodata se ridica si incepu sa ma sarute pe gat, din ce in ce mai brutal … incepusem sa simt durerea … ceva ma oprea sa o alung din bratele mele. Nu puteam sa reactionez. Eram ca o leguma.
Brusc imi suna telefonul. Ma scuz ca e ceva urgent si trebuie sa raspund. Cu o privire dezamagita se retrage in intuneric si dispare.
Lutfi … damn … trebuia sa imi strice cineva visul … era prea frumos.
Inchid, privesc in jur …Â unde este ? A plecat? … Nu trebuia sa raspund la telefon. Vroiam sa o strig … dar nici macar nu ii stiam numele … Incep sa ma indrept cu pasi marunti spre locul intunecat unde disparuse … O vad … Era intinsa pe scaunele de asteptare. Ma apropii incet … ma asez langa ea.
– Scuze … era seful meu … Esti bine ? Hey … ma auzi ? Ai patit ceva ? Hello….
Nimic … liniste … nu mai misca. Am atins-o usor crezand a adormit … respira rar si adanc. Incerc sa o ridic … de odata se aude un zgomot puternic … pe jos zaresc o seringa si o sticla de nush ce.
O drogata! … nu e de bine.
De odata tresare … si deschizand ochii brusc … incepe sa rada isteric, privindu-ma infricosator …
– Du-te … vreau sa fiu singura …
O perdea neagra coborase in fata ochilor mei. Cu ce am gresit eu ? Ce caut eu aici ?
O privesc dezgustator, dezamagit in acelasi timp, ma intorc si plec spre peron.
– Ha, Ha, Ha. … radea isteric.
– Sunt destui care pot sa imi cada in plasa, de ce oare te-am ales tocmai pe tine? Of, ce proasta sunt.
Prima intentie a fost sa grabesc pasii … apoi m-am intors, incercand sa privesc in spate, ma trezesc ca imi sare in brate, aproape sa ma darame.
– Tu cred ca esti bolnava. Sincer !
Nu apuc bine sa imi termin fraza si ma trezesc cu o sarutare ce m-a facut sa imi pierd echilibrul, cazand pe spate … cu ciudata peste mine …
Continua sa rada isteric … tot incerca sa ma sarute.
Am aruncat-o de pe mine, m-am ridicat, am continuat sa merg spre peron. De odata zaresc cum incepe sa se lumineze tunelul. METROUL! Asta imi este salvarea. Intorc capul si realizez ca disparuse. Ma uit in jur, nici urma de ea. Am inceput sa intru in panica. Am scos telefonul, dar brusc am inchis. M-am suit grabit in metroul gol, uitandu-ma speriat sa nu apara iar.
Usile nu se mai inchideau odata. Brusc s-au oprit luminiele! Eram atat de speriat incat am ramas fara suflare. O voce anunta ultima cursa. Brusc luminile s-au aprins. Inima mi-a stat la loc. Priveam speriat in stanga si in drapta sa vad daca misca ceva … NIMIC … disparuse complet.
Se inchid usile si metroul pleca. Asta a fost! Uitandu-ma in capatul celalat al metroului zaresc o persoana … nu puteam sa vad daca e femeie sau barbat. Incepusem sa intru iar in panica … daca e ea ?
Trenul ajunge in statie, cobor si o iau la fuga pe scari fara a mai privii in spate.
AFARA! S-a terminat … era deja plin de lume … revenisem pe pamant !
O masina gonea cu viteza in spatele meu … franeaza brusc in dreptul meu, opreste fara sa faca cineva vre-o miscare. Eram deja pregatit pentru orice. Ma apropii usor de masina … mi-am asezat ganta pe umeri si am strans pumnii. Usa se deschise si o voce ma intreaba … “vii azi ?”
Era Florin colegul meu de munca … inima imi batea undeva pe la nivelul gatului.
Post-uri similare:
By
Andrei Popescu
August 28, 2008 | Filed Under Uncategorized
Comments
7 Responses to “The subway”
Tweetbacks
Trackbacks
Leave a Reply
-
Find It
Contact me
-
About
This is an area on your website where you can add text. This will serve as an informative location on your website, where you can talk about your site.
-
Recently Written
- Developing for Facebook
- Cel mai bun sfat despre relaţii dat vreodată
- Dragi retardaţi ai Interenetului de pretutindeni
- Care copii ?
- Incă una micuţă despre bloggerii din Constanţa
- Constanţa Blog Meet #14
- Când te-ai considerat prima dată bărbat?
- misterioase sunt căile internetului
- Ziua în care RSS-urile au murit?
- În vizită pe planeta Cabral
-
Categories
-
Blogroll
-
-
Admin
huh…?!…andrei..nu stiam ca poti sa scrii asa..chiar am ramas traznita…cred ca am trait povestea asa cum ai trait-o si tu..desi doar tu stii unde incepe sa se intrepatrunda fictiunea cu adevarul..:)foarte tare..bvo
Doar atat ? ma asteptam la mai multe coment-uri… chiar m-am straduit fratilor
@The Autor: si tu acuma, vrei glorie din prima 🙂
E bine scrisa povestirea, consistenta si plina de suspans. Ma asteptam la mai multe ganduri/consideratii personale cu privire la “eveniment”, dar am citit-o cu placere. La mai multe! 🙂
Foarte frumos Autorule! Rabdare si tutun ca vin si laudele…
Felicitari !
Citind aceaste randuri am trait aceleasi momente pe care banuiesc ca le-ai trait si tu. Suspans, actiune, si nu in ultimul rand fictiune.
Munca, plictis si in final se dezlamtuie dezmatul cu tenta love-horror cand probabil te asteptai k ziua sa se incheie cu un dus si o introspectie-n oglinda sau cu gandul k ar trebui s-o suni totusi pe Ioana ;sa fie de vina rutina ,frustrarile sau deceptiile, pentu nevoia de evadare si singura cale sa fie fictiunea care se imbina cu realitatea, condimentata cu inspiratie ? Astea sunt de fapt intrebari pe care mi-le adresez singur pentru ca fictiunea face parte din realitatea mea!